5

Am ascultat din nou prima parte a cărții lui Sol Stein.  Sau, mai bine scris:

În această dimineața însorită de care nu am vrut să îmi pese cît ar fi trebuit, căci ar fi însemnat să ies cu bicicleta pe canal, spre Saverne, sau la o plimbare prin Vosgi, am ascultat prima oră din cartea audio a lui Sol Stein despre care vorbeam ieri.  Am decis că mă voi apuca de scris și de sport, dar scrisul are prioritate, mai e o luna pînă la NaNoWriMo și vreau să fiu gata!

Eu traduc ”Creative Writing” prin ”Scriere creativă”.  Scrierea este un proces, nu doar rezultatul procesului.   ”Scrisul creativ” mi se pare o formulare nereușită. Dar poate că îndepărtarea mea de limba nativă mă face să îmi pară astfel.

Notez aici esențialul:

- claritatea și concizia sunt esențiale în exprimarea scrisă
- autorul scoate la lumină aspecte ale umanității ce rămîn obscure, neexprimate în experiența cotidiană a fiecăruia dintre noi
-  non-ficțiunea are ca scop să transmită informație, ficțiunea să trezească emoție.  Dar non-ficțiunea bună folosește armele ficțiunii pentru a deveni palatabilă.
- literatura trebuie să încînte atît autorul, care se exprimă prin ea, cît și cititorul, care se regăsește și trăiește prin ea.  Nu îi spui cititorului că plouă, ci îl faci să simte cum e sa fii în ploaia aceea.
- tot ce scrii trebuie să fie calculat pentru efect.  Adrenalina urcă odata cu exprimările reușite.
- romanul demarează, motorul pornește atunci cînd cititorul decide să nu pună cartea jos.  Nu ai mai mult de trei pagini pentru asta, în cel mai fericit caz.
- furi cititorul în primele paragrafe prin caracterizarea reușită a unui personaj demn de interes, prin elaborarea unor presimțiri, prin limbaj măiestrit, prin punerea în pericol a unui personaj, în principal.

Și ”Oh, Captain, my Captain”, The New York Times face parte și din lecturile lui cotidiene.  Stein respectă standardele jurnalisticii de acolo.  Unde Maureen Dowd si “Aaron Sorkin Conjures a Meeting of Obama and Bartlet” au rămas pe primul loc în topul de popularitate și astăzi.  Briliant!

4

Azi m-am expus la “Dead Poets Society“.  Nu îl revăzusem de mulți ani.  Ce scenariu… Oare Hollywood ar mai face azi așa un film simplu și grandios, cu o poveste de cristal? Oamenii încă au nevoie de astfel de filme, l-am văzut recent în colecția personală de piraterii a unui puști de 16 ani, la loc de cinste, vecin cu ”Borat” și ”Zohan”.  Ca să fim siguri că rămînem umani, poate ar trebui refăcut la fiecare zece ani, să țină pasul cu liceenii momentului.  Oare cum ar arăta, tradus cultural pentru 2008?

Am decis, împreună cu o prietenă, să începem exerciții de scriere.  Păcat ca numai la școala generală se predă disciplina asta și că se ocupă numai cu chestiuni de formă, și nu de conținut.  Scrierea creativă ar trebui să se predea separat de literatură, pînă la bacalaureat.  Mai ales că azi toată lumea își trimite verbul pe internet.

Noi vom urmări cartea lui Sol Stein, ”Sol Stein On Writing”.  Capitol cu capitol, vom încerca să îi aplicăm sfaturile în povestiri și nuvele pe care să ni le comentăm reciproc.

Maureen Dowd îl scutură zdravăn pe Obama în articolul de azi. Pornește cu tipicele sale interpretări, în care transplantează scena politică în diverse lumi ficționale, și folosește prilejul să integreze în ziar ditamai îndemnul la luptă.  Trucul de a se folosi de personajul lui Sorkin a funcționat. La limită, dar de aceea te cheamă Maureen Dowd, sa testezi limitele, nu?  Bravo!  E cel mai citit articol din the New York Times, și a fost astfel toata ziua.

Voi începe să pun și fotografii pe blog.  Încă nu i-am găsit tonul și personalitatea, poate vizualul va ajuta…

1

Pentru prima dată scriu pe net in românește, în nume personal.  O schimbare de paradigmă, o simplificare a vieții.  Și o cedare în fața utilității.  Acesta este un blog pentru prieteni, înlocuiește multe email-uri, răspunzînd, sper, constant, la întrebarea CE MAI FACI? – dacă, desigur, aceasta nu este adresată din pură complezență. Mă voi mulțumi deci să notez faptele și impresiile zilei, ca în memoriile și corespondența scrise în vremuri nu demult apuse…

Toată ziua am ascultat CNBC si CNN.  Mă fascinează povestea ridicării lui Sarah Palin, aștept cu nerăbdare și sper în căderea încă și mai rapidă și răsunătoare a damei respective din atenția și interesul public.  Va fi ca o poveste bine spusă, am încredere în conaționalii mei aleși, în spiritul lor narativ bine antrenat.  Deocamdata, eroul, Obama, este amețit de noua armă electorală folosită de inamicul său și încă bîjbîie, căutîndu-și răspunsul adecvat.

Veștile economice mă stupefiază…

Ar trebui să scriu și să încep să mă mișc.

Cu scrisul, am de ales între trei proiecte majore.  (Și bine ca l-am început pe al patrulea, blogul acesta.  Încă o metoda să amîn ceea ce e cu adevărat important, să mă prefac ca aleg cuvinte și că le pun in succesiunea care contează.)  E stranie dorința mea de a scrie roman, și în românește pe deasupra, ispravă pentru care îmi este clar că nu sunt echipată corect.  Dar am decis să nu îmi pese de asta, să las perfecționismul deoparte.  Sper să mă urnesc înainte de NaNoWriMo.  Dacă nu, voi căuta sa folosesc respectiva energie colectivă.  Iar celelalte două proiecte sunt scenarii, unul de ficțiune, altul de documentar.  Prietenii știu.

Bicicleta mă atrage, ca întotdeauna, cel mai mult ca perspectivă de mișcare.  Aș vrea să îmi cumpăr și una fără cadru, ușor de manevrat, ca să încep antrenamentele și să îmi intru în ritm, să ies măcar o oră pe zi.  Și trebuie să le duc la un specialist pe cele două pe care le am, mai ales cursiera, să verifice dacă sunt măsura corectă și să le ajusteze, dacă nu.

Alin zice că se miră de mine că îmi place atît de mult filmul lui Didi Danquart, ”Offset”.  Eu mă mir că nu îi place lui mai mult, mi se pare excelent, mușcător și deschizător de percepții și nu pricep de ce nu s-a făcut mai mare zarvă în jurul lui… Ca și filmul lui Mungiu, ”432”, pare mai bine înțeles și apreciat în afara României.  Recunoscîndu-se în filmele lor/despre ei, românii se scutură, au o reacție de respingere, ca și cînd ar fi fost indecent expuși și se uită strîmb la cineaștii care le țin oglinda în fața…  Să vedem, poate după ce va rula pe HBO, zilele acestea, vor exista mai multe ecouri.   Danquart servește bine scenariul lui Puiu și Rădulescu, ochiul lui străin merge la țintă, atras de o Românie mai jigărită și mai uitată de progres, dar pe care nu o putem nega, o Românie coșcovită, cu rămășițe comuniste de gri, vizual mai reprezentativă și mai pitorească pentru începutul de mileniu decît porțiunile sale renovate recent, lucioase, anonime, comerciale și fără culoare, chit că pline de pigment.

Pe generic, chiar, și Puiu (scenariu), și Mungiu (producție, casting)!

Trebuie să vorbească Bush.  A reassurance message. Cică!

E prea tîrziu să duc la poștă formularul meu de înregistrare la vot în Virginia.  Mîine, promit solemn că o voi face.

Destul pentru azi.