Azi m-am expus la “Dead Poets Society“. Nu îl revăzusem de mulți ani. Ce scenariu… Oare Hollywood ar mai face azi așa un film simplu și grandios, cu o poveste de cristal? Oamenii încă au nevoie de astfel de filme, l-am văzut recent în colecția personală de piraterii a unui puști de 16 ani, la loc de cinste, vecin cu ”Borat” și ”Zohan”. Ca să fim siguri că rămînem umani, poate ar trebui refăcut la fiecare zece ani, să țină pasul cu liceenii momentului. Oare cum ar arăta, tradus cultural pentru 2008?
Am decis, împreună cu o prietenă, să începem exerciții de scriere. Păcat ca numai la școala generală se predă disciplina asta și că se ocupă numai cu chestiuni de formă, și nu de conținut. Scrierea creativă ar trebui să se predea separat de literatură, pînă la bacalaureat. Mai ales că azi toată lumea își trimite verbul pe internet.
Noi vom urmări cartea lui Sol Stein, ”Sol Stein On Writing”. Capitol cu capitol, vom încerca să îi aplicăm sfaturile în povestiri și nuvele pe care să ni le comentăm reciproc.
Maureen Dowd îl scutură zdravăn pe Obama în articolul de azi. Pornește cu tipicele sale interpretări, în care transplantează scena politică în diverse lumi ficționale, și folosește prilejul să integreze în ziar ditamai îndemnul la luptă. Trucul de a se folosi de personajul lui Sorkin a funcționat. La limită, dar de aceea te cheamă Maureen Dowd, sa testezi limitele, nu? Bravo! E cel mai citit articol din the New York Times, și a fost astfel toata ziua.
Voi începe să pun și fotografii pe blog. Încă nu i-am găsit tonul și personalitatea, poate vizualul va ajuta…
